1. go on messenger and talk to your friends, it’s good catching up
2. have some wine, watch some good movies
3. find new songs, singers
4. go out with friends and enjoy, you won’t feel so alone during that time, come home hammerd and you’ll be more preocupated the next day with your headache rather then your feeling af lonliness
5. eat, don’t forget to eat, it keeps you going, try new recepices it you like
6. talk on the phone with you family, they love you no matter what and you’ll always find one to invite you to dinner
7. don’t forget the series you’re wathcing on tv or on the internet, it gives you a sense of perseverence
8. read motivational book, don’t worry about filling up your memory with them, you tend to forget them by the next day
9. karaoke
10. find someone to fall in love with
Archive for the 'De-ale femeilor' Category
Mania de a avea dreptate
Imi tot pun intrebarea asta de la o vreme. De ce trebuie sa avem dreptate, adica sa stiu eu ca ce am zis a fost cea mai buna parere?
OK, inteleg sa ai din cand in cand dreptate, e normal sa o mai nimeresti dar…chiar tot timpul? Cred ca asa ceva nu este posibil din simplul motiv ca suntem atatia oameni pe pamantul asta si fiecare dintre noi are anumite cunostinte, se pricepe mai bine decat altii in ceva iar cand vine vorba de a filosofa pe alte teme s-ar putea sa ridice niste intrebari interesante. Suntem obligati macar sa ii rumegam intrebarile pana sa ne dam cu pararea sau sa ajungem la concluzia proprie ca avem dreptate.
Important este ca, sunt agasata de “Am avut dreptate”. So what? Pentru satisfactia personala? Dar chiar trebuie sa ma satisfac de fiecare data? Nu imi este de ajuns doar cateodata? Asta e ca si cu japonezii (citeam ieri pe un alt blog) care stau la coada, linistiti, nu iau mai mult decat li se ofera pe cand la noi…buluc la ulei, buluc la electrocasnice sau mai stiu eu ce…buluc peste tot. De-aia vreau si sa am dreptate…buluc.
Concluzie: E imposibil sa ai tot timpul dreptate!
Concluzie bis: E imposibil sa ai tot timpul dreptate!
Asa ca mai taci din cand in cand si asculta doar sau exprima-ti opinia intr-un mod in care nu exprima: Am dreptate!
Aaa, inca nu am zis ca daca ii intrebi sau le pui problema, se dezic. Suntem niste sfinti…ne cheama Petru!
la 18 ani
Pastrez o amintire oarecum romantica a perioadei cand aveam 18 ani. Devoram cartile si noptile si din pacate si tigarile si cafeaua.
Acum…si de cativa ani incoace traiesc din amintirea a ceea ce am citit intre 12 si 25 de ani. Discutiile pe care le port sunt reiterari ale discutiilor din acea perioada, sunt palide si fara imbunatatiri majore.
Rasfoiam zilele trecute jurnalul de la 25 de ani si mi se pare incredibil ce preocupari aveam atunci si cat de mica este lumea in care ma invart acum. Aici nu ma refer la cantitate, pentru ca slava domnului cunosc mai multi oameni decat atunci, ci la cantitate. Desi sunt multi, nu sunt calitativi si generatori de sensibilitate spirituala. Si asta e numai vina mea pentru ca nu sunt instare sa rezonez, cica nu gasesc timp.
Zilele trecute am fost la Muzeul de Istorie la Arheometrie si am cunoscut oameni relaxati. Un bun prieten imi zicea ca cercetatorii sunt oameni relaxati. Acum incerc sa inteleg din ce provine relaxarea lor, din lipsa de idei, din lipsa de bani, din lipsa de ce anume? Nu cred ca vine din asta. Cred ca e ceva mult mai boem, sa-i zic asa, la mijloc, acel ceva pe care-l mai simt si eu uneori dar il trec repede cu vederea pentru ca apar clienti care se incontreaza si incordeaza, rezultatul fiind acelasi.
Cred in zicala ca “un lucru inceput este pe jumatate terminat” pentru ca imi dau seama ca toata aceasta palida devenire a mea este rezultatul neinceperii acelui lucru.
creativitatea
Ma uimeste de fiecare data solutia pe care o gasesc la vreo problema iar eu numesc asta creativitate.
De exemplu, astazi sunt la fundul butoiului, gandindu-ma cum voi iesi din el si nu reusesc sa vad acea “luminita de la capatul tunelului”. Uneori nici nu e nevoie sa treaca mai mult de o zi pentru a vedea solutia salvatoare. Poate ca nu este solutia cea mai buna sau cea care va da roade insa este cu siguranta solutia care ma scoate din starea de apatie provocata de problema.
Si pana la urma avea dreptate, nu exista probleme ci exista moduri diferite de a o privi. Cu cat exersam diferite moduri de a privi asupra unei probleme cu atat viata noastra devine mai suportabila si avem convingerea ca luptam pentru ceva bun.
Am generalizat acum, ca toti oamenii (sic!). Cine se identifica bine, cine nu…inseamna ca trebuie sa priveasca din alt unghi 
Paradox
Am auzit o chestie destul de interesanta de curand:
“Daca Pinochio zice ca ii va creste nasul, minte sau spune adevarul?” se pare ca niciunul dintre raspunsuri nu este cel corect deoarece se creaza un paradox iar universul nu accepta paradoxuri. Concluzia a fost ca Pinochio se transforma in copil.
E interesanta pentru ca inca nu am inteles-o. Adica, de ce universul nu accepta ca acelasi lucru sa fie si bun si rau deopotriva? Si de ce se transforma Pinochio in copil?
Am sa intreb data viitoare pentru ca argumentatia ar fi probabil mai interesanta decat concluzia.
Ruj
Ma uitam la un trailer de film care oricum nu are legatura cu ceea ce mi-a trecut prin cap.
Mi se pare foarte amuzant ca baietilor nu le prea place sa pupe buze rujate sau date cu mai stiu eu ce fel de balsam dar se simt foarte atrasi de buzele date cu tot felul de prostii de genul. E stupid si totusi razi. E ca atunci cand vezi o tampenie care nu e chiar asa de mare incat sa iti provoace teama, plansul sau dispretul ci una mai mica. Una care nu poate face altceva decat sa te amuze si sa iti dai seama cat de inchistati suntem in perceptii false despre noi si despre lume.
Poate am sa am pofta odata sa ma gandesc la mai multe perceptii de genul.
Autodisciplina
Am citit acum ceva vreme intr-o carte si imi pare rau ca nu mi-am notat autorul sau numele cartii, ceva care mi-a placut.
“Autodisciplina care te consuma si te face sa umbli prin camera agitat, care iti indica imperativ calea de urmat cand obligatiile profesionale isi cer dreptul e o forma de martiraj care nu duce la nici un rezultat practic (…)
Ca sa aiba un efect pozitiv, autodisciplina trebuie sa devina spontana. Daca te zbuciumi pentru sacrificiile tale e preferabil sa nu le mai faci, mai ales cand e vorba de munca ta.”
In carte era vorba de un medic. Romanul e usor si bun de inlocuit televizorul.
Discutie despre suflet
Recent am avut o discutie cu un prieten despre existenta sufletului. Printre altele imi spunea despre experimentul unor medici din Asia prin care acestia ar fi demonstrat existenta lui. Cum? I-au atribuit sufletului o masa care poate fi masurata.
Experimentul s-a desfasurat in SUA si am aflat dintr-o revista franceza, Scient & Vie- Hors Serie, numarul din septembrie 2009 (apare trimestrial).
Ei bine, articolasul zice cam asa: In 1907 medicul Duncan McDougall a publicat un articol in American Medicine. In acest articol el a descris o serie de experimente efectuate pe caini si oameni. Concluzia: in momentul mortii se observa o pierdere brusca in greutate iar medicul a atribuit aceasta greutate existentei sufletului. Din pacate, numarul de cazuri concludente au fost in numar de patru iar o concluzie stiintifica nu prea se bazeaza pe atat de putine, ganditi-va la consecinte.
Ei bine, el mai zice sa aceasta pierdere brusca in greutate este de 21 de grame, de aici pornind si titlul filmului lui Alejandro Gonzalez Inarritu- 21 de grame.
Articolul din Science & Vie spune ca e o legenda faza cu sufletul masoara 21 de grame, eu ma multumesc sa postez informatia gasita.
Aseara am fost la cadâne
“Arta de a fi femeie”. Aseara am fost la un seminar/ workshop intitulat astfel si ca sa vezi comedie, s-a terminat intr-o sesiune de belly dance jam session.
Atunci am realizat! Cadânele se iubeau intre ele. Eu nu am vazut invidie aseara. Eventual am sesizat o cadâna mai preocupata de sine in detrimentul aprecierii celorlalte consoarte si am si facut povestea in care ea, singurica, avea sa ajunga cu capul taiat de seicul barbos si cu parul negru ca noaptea si ochii care patrund in cele mai adanci cotloane ale firii.
Ii spuneam une prietene aseara, la final, ca daca ar fi sa extrapolez as ajunge la concluzia ca seminarul acela despre “Arta de a fi femeie” a avut ca scop: femeie=cadâna.
Cred ca mi-ar placea!:)
